birou-verificatori.ro

birou-verificatori.ro

Certficate energetice

Eliberarea certificatului de performanță energetică este obligatorie pentru următoarele categorii de clădiri:

  • blocuri de locuit locuințe unifamiliale (case/vile)
  • clădiri de birouri
  • clădiri de învățământ (școli, universități etc.)
  • spitale
  • restaurante
  • hoteluri
  • clădiri destinate serviciilor pentru comerț sau activităților sportive
  • alte tipuri de clădiri care consumă energie, indiferent de tipul acesteia.

Conform Legii 372/2005, actul notarial de vânzare-cumpărare a unei locuințe nu poate fi încheiat fără un certificat energetic. Acest document este, de asemenea, necesar pentru recepția finală a unei clădiri noi.

În lipsa certificatului energetic la vânzarea-cumpărarea sau închirierea clădirii, contractul respectiv este supus nulității relative și poate fi contestat în instanță.

Nu este necesar un certificat energetic: pentru clădiri protejate sau din zone protejate, clădiri cu valoare istorică sau arhitecturală deosebită, lăcașuri de cult, clădiri provizorii ce vor fi utilizate maxim 2 ani, clădiri ce vor fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an, și clădiri independente cu suprafața mai mică de 50 m².

Informații suplimentare pot fi obținute de la auditorii energetici atestați.

La vânzare-cumpărare, vânzătorul este obligat să predea noului proprietar certificatul energetic în original. La închirierea unui imobil, trebuie să predea o copie a certificatului chiriașului înainte de perfectarea tranzacției, pentru ca acesta să fie informat despre performanța energetică a imobilului.

Începând cu luna februarie 2016, pentru imobilele consumatoare de energie frecventate de public (școli, spitale, clădiri comerciale, clădiri de birouri, hoteluri etc.), indiferent de natura proprietății (de stat sau privată), este obligatoriu să se afișeze la loc vizibil certificatul de performanță energetică.

Prețuri:

Certificat energetic pentru apartament

250 RON

Documentație necesară:

  • planuri de nivele complete
  • secțiuni
  • memoriu tehnic de arhitectură

Certificat energetic pentru case sau vile

250 RON

Documentație necesară:

  • planuri de nivele complete
  • secțiuni
  • memoriu tehnic de arhitectură